Ἡ ἐπίσκεψις τοῦ Πάπα εἰς τήν Κύπρον
Τοῦ Πανιερωτάτου Μητροπολίτου Κυρηνείας κ. Παύλου
ΜΕ ΒΑΘΥΤΑΤΗ θλίψη καί ψυχική ὀδύνη πληροφορηθήκαμε ἀπό τον Μακαριώτατο Ἀρχιεπίσκοπο κατά τή συνεδρία τῆς Ἱερᾶς Συνόδου, πού ἔγινε στίς 4 Μαΐου 2010, γιά τήν ἐπίσκεψη τοῦ Πάπα ἐπί τοῦ ὀρθοδόξου ἐδάφους τῆς ἁγιοτόκου ἡμῶν νήσου Κύπρου, ἡ ὁποία θά πραγματοποιηθεῖ κατόπιν ἐπίσημης πρόσκλησης, τήν ὁποία ἀπηύθυνε προς αὐτόν ὁ Πρόεδρος τῆς Κυπριακῆς Δημοκρατίας, ὡς ἀρχηγόν τοῦ κράτους τοῦ Βατικανοῦ. Ἐξεφράσαμε καθηκόντως την ἀντίθεσή μας ἐν Συνόδῳ, δι’ αὐτήν τήν ἐπίσκεψη καί δηλώσαμε ὅτι δέν θά παραστῶμε σέ καμιά ἐκδήλωση σχετικά μ’αὐτή, γιατί δέν μᾶς τό ἐπιτρέπει ἡ συνείδησή μας, διότι ὁ Πάπας δέν εἶναι ὁ οἱοσδήποτε πολιτικός ἡγέτης ἀλλά ὁ ἀρχηγός τῆς αἱρέσεως τοῦ Παπισμοῦ. Καί τοῦτο γιατί οἱ παπικοί μέ τή νόθευση τῆς ὀρθῆς Ἐκκλησιολογίας, μετέτρεψαν τήν Ἐκκλησία τοῦ ζῶντος Θεοῦ ἀπό Σῶμα Χριστοῦ σέ «μίαν γηΐνην πολιτικήν ὀργάνωσιν», σέ ἕνα ἐγκόσμιο ὀργανισμό καί κράτος μέ κοσμικέςἐξουσίες, ὅπως εἶναι τό Βατικανό......
Ὁ Πάπας ἐκμεταλλευόμενος τήν εὐκαιρία τῆς ἐπίσκεψης, ζήτησε νά προβληθεῖ ἡ δεύτερη ἰδιότητά
του, ὡς θρησκευτικοῦ ἡγέτη τῶν Ρωμαιοκαθολικῶν. Γι’ αὐτό ζήτησε καί ἐξασφάλισε ἐν κρυπτῷ καί παραβύστῳ διά τῶν διπλωματικῶν του ὑπηρεσιῶν, ὡς ἐκ τῶν ὑστέρων ἀποδείχθηκε, τη δοθεῖσα ἔγκριση, τήν ὁποία ἐσχάτως ἁπλῶς πληροφορηθήκαμε, χωρίς νά ἐρωτηθοῦμε ἐκ τῶν προτέρων ἐάν συναινοῦμε.
Ἁπλῶς γίναμε ἀκροατές τῆς σχετικῆς ἀποφάσεως, μέ τήν ὁποία ἀσφαλῶς διαφωνήσαμε, πλήν ὅμως ματαίως, ἀφοῦ ὅλα ἦταν ἤδη τετελεσμένα καί ἐκ τῶν προτέρων προκαθωρισμένα ἐν ἀγνοίᾳ μας. Τό μόνο τό ὁποῖο ἡ ταπεινότης ἡμῶν δέχθηκε, ἦταν ἡ ἀποστολή ἐγκυκλίου πρός τό χριστεπώνυμο πλήρωμα, γιά νά προληφθεῖ τυχόν σκανδαλισμός καί ταραχή στίς συνειδήσεις τῶν πιστῶν μέ σοβαρές συνέπειες και ἀπρόβλεπτες ἀντιδράσεις. Εἶναι λυπηρό οἱ ὑποστηρικτές τοῦ Οἰκουμενισμοῦ νά συμπεριφέρονται μέ φιλοφρονήσεις καί διπλωματικές ἁβρότητες πρός τούς αἱρετικούς μέχρι σημείου νά συμπροσεύχονται με αὐτούς, παρά τή ρητή ἀπαγόρευση τῶν ἱερῶν Κανόνων, καί τήν ἴδια στιγμή νά ἀντιμετωπίζουν τίς ἀντιδράσεις τῶν πιστῶν μελῶν τῆς Ἐκκλησίας, πού ἀγωνιοῦν για τήν ἔκβαση τῶν θεολογικῶν διαλόγων και σκανδαλίζονται βλέποντες Ὀρθοδόξους κληρικούς νά συναγελάζονται καί νά συμπροσεύχονται μέ διαφόρους αἱρετικούς, μέ εἰρωνικά μειδιάματα καί πολλή περιφρόνηση, ὡσάν νά εἶναι ἐχθροί τῆς Ἐκκλησίας.
Γι’ αὐτό συναινέσαμε μέ τήν ἀπόφαση νά σταλεῖ σχετική ἐγκύκλιος πρός τό χριστεπώνυμο πλήρωμα, ὅπου θά γινόταν ἀναφορά ὅτι ἡ ἐπίσκεψη τοῦ Πάπα ἔγινε μέ πρόσκληση τοῦ Προέδρου τῆς Δημοκρατίας καί ὅτι κατά τή διάρκεια αὐτῆς τῆς ἐπίσκεψης δέν θά γινόταν θεολογικός διάλογος και ταυτοχρόνως θά ὑποδεικνύονταν οἱ πλάνες τῶν Ρωμαιοκαθολικῶν καί ἡ διατήρηση τῆς Οὐνίας. Δυστυχῶς ὅμως, ὡς ἐκ τῶν ὑστέρων διαπιστώσαμε, διαβάζοντας τό διαμορφωμένο κείμενο, τό ὁποῖο ἄς σημειωθεῖ, μᾶς στάλθηκε μετά ἀπό ἕξι μέρες, πού ἔγινε ἡ Σύνοδος, τό περιεχόμενό του δέν ἀνταποκρινόταν στις θέσεις, πού ἐν Συνόδῳ ἐξεφράσαμε γιά νά δώσουμε τή συγκατάθεσή μας στήν ἔκδοση τῆς ἐγκυκλίου.
Οἱ Ρωμαιοκαθολικοί ἀποδεικνύονται γιά μιά ἀκόμη φορά ἄριστοι διπλωμάτες. Ὡς φαίνεται ἀπό τόν ἡμερήσιο τύπο, διαμόρφωσαν τό πρόγραμμα τοῦ Πάπα κατά τέτοιο τρόπο, ὥστε μέ λατρευτικές συγκεντρώσεις, ἰδιαιτέρως δέ αὐτήν, πού θά πραγματοποιηθεῖ στό κλειστό στάδιο τῆς Λευκωσίας, ὅπου θά ὑπάρχουν Ρωμαιοκαθολικοί κληρικοί ἀπό τή Μέση Ἀνατολή, νά ἐπέλθει σύγχυση στούς εὐσεβεῖς Ὀρθοδόξους πιστούς τῆς Κύπρου, οἱ ὁποῖοι δέν εἶναι σέ θέση νά διακρίνουν τούς Οὐνῖτες. Βλέποντας αὐτούς νά συμμετέχουν στήν τελετή ἐνδεδυμένοι μέ Ὀρθόδοξη ἀμφίεση, εἶναι βέβαιο ὅτι θα παραπλανηθοῦν καί θά σκανδαλισθοῦν, ἐκλαμβάνοντας αὐτούς ὡς Ὀρθοδόξους κληρικούς. Δεν ἀποκλείεται ἀκόμη, πολλά ξένα εἰδησεογραφικά πρακτορεῖα ἐξαπατημένα ἀπό τό ἐξωτερικό σχῆμα τῶν Οὐνιτῶν, λανθασμένα να μεταδώσουν ὅτι πρόκειται γιά συμπροσευχή «ὅλων τῶν Ἀνατολικῶν Ὀρθοδόξων Ἐκκλησιῶν». Εἶναι ἐμφανής ἡ προσπάθεια τοῦ Βατικανοῦ νά ἐκμεταλλευθεῖ τήν εὐκαιρία καί νά παρουσιασθεῖ ὁ Πάπας ὡς ἡγέτης τοῦ Χριστιανισμοῦ καί ὁλοκλήρου τοῦ κόσμου.
Μέ τέτοιες ἐκδηλώσεις, κατά τήν ταπεινή μας ἄποψη, δέν βοηθοῦνται οἱ αἱρετικοί παπικοί νά συνειδητοποιήσουν τήν πλάνη τους ἀλλά ἐνθαρρύνονται νά συντηροῦν τήν ἀδιαλλαξία τους καί νά παραμένουν ἀμετακίνητοι στίς κακοδοξίες τους, προκαλώντας τά θρησκευτικά αἰσθήματα τῶν Ὀρθοδόξων. Ἡ ἐμμονή λοιπόν στην ἀκρίβεια τοῦ Ὀρθοδόξου δόγματος δέν πρέπει νά ἑρμηνεύεται ὡς φανατισμός ἤ μισαλλοδοξία. Μακάρι οἱ αἱρετικοί παπικοί νά ἀντιληφθοῦν τά λάθη τους, νά ἀποπτύσουν τίς πλάνες τους, να ἐπιστρέψουν στήν Μία, Ἁγία, Καθολική καί Ἀποστολική Ὀρθόδοξη Ἐκκλησία, καί νά ἀποδεχθοῦν τήν ἀδιαίρετη Ἀποστολοπαράδοτη ἀλήθεια, ὅπως διατυπώθηκε στούς ὀκτώ πρώτους αἰῶνες καί διαφυλάσσεται μέχρι σήμερα στήν Ὀρθόδοξη Ἐκκλησία.
Τό ἐπιχείρημα ὅτι αὐτή ἡ ἐπίσκεψη θά βοηθήσει στήν ἐπίλυση τοῦ Κυπριακοῦ μόνο πόνο καί μεγάλο προβληματισμό μᾶς προκαλεῖ. Ἄς προσέξουν οἱ κυβερνῶντες νά μήν ἐπεμβαίνουν στά θέματα τῆς Ὀρθοδόξου πίστεως καί νά πιέζουν γιά ἀβαρίες, χάριν δῆθεν ἐθνικῶν συμφερόντων, γιατί τό μόνο πού ἐπιτυγχάνουν εἶναι ἡ ἐγκατάλειψη τῆς Θείας Χάριτος μέ ἀποτελέσματα ἀκριβῶς ἀντίθετα ἀπό αὐτά πού ἐπιδιώκουν. «Μή πεποίθατε ἐπʼ ἄρχοντας, ἐπί υἱούς ἀνθρώπων, οἷς οὐκ ἔστι σωτηρία» (Ψαλμ. 145, 3), ἀναφέρει χαρακτηριστικά ἡ Γραφή. Κάθε φορά πού οἱ Ὀρθόδοξοι ἐκλιπαροῦσαν τούς παπικούς, ἀναμιγνύοντας μάλιστα τά θέματα τῆς πίστεως μέ τήν πολιτική, γιά νά λάβουν δῆθεν τήν παπική βοήθεια
καί προστασία, προέκυπτε τό ἀντίθετο ἀποτέλεσμα. Ὅσοι τρέφουν τήν ψευδαίσθηση καί καλλιεργοῦν τήν ἰδέα και στόν πιστό λαό ὅτι μέ τόν προσεταιρισμό τῶν αἱρετικῶν θά ἐπιλύσουν τά σύγχρονα κοινωνικά ἤ ἐθνικά προβλήματα καί ὅτι μέ κοσμικά κριτήρια θά ἐπιτευχθεῖ ἡ πολυπόθητη ἑνότητα μεταξύ τῶν Ὀρθοδόξων καί τῶν μελῶν τῶν ἄλλων ὁμολογιῶν, ἄς ἔχουν ὑπόψη ὅτι ὁ Πάπας θεωρεῖ τήν λεγόμενη ἑνότητα μέ τήν Ὀρθόδοξη Ἐκκλησία ὡς ἐγκατάσταση τοῦ παπικοῦ θεσμοῦ στήν Ἀνατολή
καί ὑποταγή ὅλων τῶν Ὀρθοδόξων, οἱ ὁποῖοι θά ὑπάγονται πλέον στήν ποιμαντική δικαιοδοσία του ὡς Οὐνῖτες. Ἡ ἱστορία διδάσκει ὅτι ὁ Πάπας οὐδέποτε προσέτρεξε εἰς βοήθεια καί συμπαράσταση τῶν Ὀρθοδόξων.Συμμεριζόμαστε τήν ἀγωνία γιά τό μέλλον τῆς χειμαζομένης νήσου μας, ἀλλά ταπεινά φρονοῦμε ὅτι ἡ δικαίωση τῆς Κύπρου δέν θά ἔλθει μέ τήν ἐνθάρρυνση τοῦ σύγχρονου θρησκευτικοῦ συγκρητισμοῦ, ἀλλά μέ τή βοήθεια τοῦ παντοδυνάμου Θεοῦ, ὅπως ἐπανειλημμένα ἀποδεικνύεται μέσα ἀπό τήν ἱστορία.
Ἄμεση ἐπιδίωξη τοῦ Πάπα εἶναι ἡ ἀποδοχή του ὡς παγκόσμιου θρησκευτικοῦ ἡγέτη ὅλων τῶν Χριστιανῶν καί ἀπώτερη, ἡ ἀναγνώρισή του ὡς ἡγέτη ὅλων τῶν θρησκειῶν. Ἡ ἐπίκληση τοῦ Κυριακοῦ λογίου «ἵνα ἕν ὦσιν» (Ἰωάν. 17, 21), γιά νά θεμελιωθοῦντά οἰκουμενιστικά ἀνοίγματα δέν ἔχει βάση θεολογική, ἐάν δέν στηρίζεται «στήν ἑνότητα τῆς πίστεως και τήν κοινωνία τοῦ Ἁγίου Πνεύματος», γιατί παραθεωρεῖ τίς προϋποθέσεις πού ἔθεσε ὁ Χριστός, «καθώς ἡμεῖς ἕν ἐσμεν» (Ἰωάν. 17, 22). Ἡ Ὀρθόδοξη Ἐκκλησία οὐδέποτε ἔπαυσε νά δέεται τοῦ Πανοικτίρμονος Θεοῦ «ὑπέρ τῆς τῶν πάντων ἑνώσεως». Ἡ νήψη τοῦ κεκαθαρμένου νοῦ καί ἡ ἀδιάλειπτη προσευχή εἶναι πού ἑλκύουν τή Χάρη τοῦ Παναγίου Πνεύματος καί ὑποβοηθοῦν στή μέθεξη τῆς ἀκτίστου Χάριτος τοῦ Θεοῦ καί ὄχι οἱ ἐπικοινωνιακές τεχνικές καί οἱ δημόσιες σχέσεις. Εἴθε ὁ Κύριος νά μᾶς φωτίζει ὅλους, γιά νά «ὀρθοτομοῦμε τον λόγον τῆς Αὐτοῦ ἀληθείας».
____________________________________________
Mitropolitul Pavel de Kirineia:
VIZITA PAPEI ÎN CIPRU
Cu
profundă tristeţe şi sufletească durere am fost informaţi de către
Preafericitul Arhiepiscop la întrunirea Sfântului Sinod, care a avut
loc pe 4 mai 2010, despre vizita papei în pământul ortodox al Insulei
noastre Cipru, născătoare-de-sfinţi, (vizită) care va avea loc în urma
invitaţiei oficiale, pe care a adresat-o către el, ca şef al statului
Vatican, preşedintele statului cipriot. Ne-am exprimat după cum eram
datori opoziţia noastră în Sinod faţă de această vizită şi am declarat
că nu vom participa la nicio manifestare legată de ea, deoarece
conştiinţa noastră nu ne îngăduie lucrul acesta, pentru că papa nu este
un oarecare lider politic, ci căpetenia ereziei papismului. Şi aceasta
pentru că papistaşii (romano-catolicii) prin falsificarea eclesiologiei
corecte (ortodoxe), au transformat Biserica Dumnezeului celui viu din
Trup al lui Hristos într-o „organizaţie politică terestră”, într-un
organism secular şi într-un stat cu pretenţii seculare, aşa cum este
Vaticanul.
Papa, profitând de ocazia vizitei, a căutat să evidenţieze cel de-al doilea statut al său, de lider religios al romano-catolicilor. De aceea, a căutat şi şi-a asigurat în ascuns şi pe ocolite, prin serviciile sale diplomatice, aşa după cum s-a dovedit mai pe urmă, acordarea autorizaţiei, asupra căreia doar recent am fost informaţi, fără să fim întrebaţi de mai înainte dacă suntem de acord. Am fost doar auditoriu al hotărârii respective, cu care desigur nu am fost de acord, însă deja era în zadar, deoarece toate fuseseră deja săvârşite şi de mai înainte stabilite, fără ca noi să ştim. Singurul lucru pe care smerenia noastră l-a acceptat, a fost trimitrea unei circulare, a unei enciclice către pleroma numită cu numele lui Hristos, pentru a preîntâmpina orice sminteală şi tulburare în conştiinţele credincioşilor cu serioase consecinţe şi reacţii imprevizibile. Este trist că susţinătorii ecumenismului se comportă cu complimente şi curtoazii diplomatice faţă de eretici până în punctul în care se roagă împreună cu ei, în pofida interdicţiei clare a sfintelor canoane şi în acelaşi moment înfruntă împotrivirile mădularelor credincioase, membrilor fideli ai Bisericii, care se neliniştesc pentru netemeinicia dialogurilor teologice şi se smintesc văzând pe clericii ortodocşi rugându-se împreună cu diferiţi eretici, cu ironie şi mult dispreţ faţă de ei, ca şi cum ar fi duşmani ai Bisericii.
De aceea, am fost de acord cu hotărârea de a se trimite enciclica respectivă către pleroma hristonimică, în care s-ar fi menţionat că vizita papei a avut loc la invitaţia preşedintelui statului şi că pe perioada acestei vizite nu va avea loc un dialog teologic şi în acelaşi timp s-ar fi arătat rătăcirile romano-catolicilor şi menţinerea uniaţiei. Din nefericire însă, mai pe urmă, ne-am încredinţat, citind textul alcătuit, care, de subliniat!, ne-a fost trimis după şase zile, după ce a avut loc Sinodul, conţinutul lui necorespunzând tezelor pe care le-am exprimat în Sinod, când ne-am dat consimţământul nostru pentru emiterea enciclicei.
Romano-catolicii se dovedesc pentru încă odată excelenţi diplomaţi. Aşa după cum se vede din presa zilnică, au alcătuit programul papei în aşa manieră, încât prin întrunirile cultice, în mod special cea care va avea loc în stadionul închis din Levkosia, unde vor exista clerici romano-catolici din Orientul Mijlociu, va induce confuzie evlavioşilor credincioşi ortodocşi din Cipru, care nu sunt în stare să-i deosebească pe uniţi. Văzându-i pe aceştia participând la ceremonie îmbrăcaţi în veşminte ortodoxe, e sigur că vor fi induşi în eroare şi se vor sminti, percepându-i pe aceştia ca clerici ortodocşi. Nu este exclus însă şi ca multe agenţii de ştiri străine, induse în eroare de aspectul exterior al uniţilor, să redea că este vorba despre o rugăciune în comun “a tuturor Bisericilor Ortodoxe Orientale”. Este evidentă încercarea Vaticanului de a exploata prilejul şi de a-l prezenta pe papa ca lider al creştinismului şi al întregii lumi.
Cu astfel de manifestări, după smerita noastră opinie, ereticii papistaşi nu sunt ajutaţi să-şi conştientizeze rătăcirea, ci sunt încurajaţi să-şi conserve inflexibilitatea şi să rămână neclintiţi în ereziile lor (kakodoxii), provocând simţămintele religioase ale ortodocşilor. Aşadar, persistenţa în acrivia dogmei ortodoxe nu trebuie să fie răstălmăcită ca fanatism sau intoleranţă. Măcar de şi-ar da seama ereticii papistaşi de greşelile lor, să respingă rătăcirile lor, să se întoarcă la Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi să primească neîmpărţitul adevăr predat de Apostoli, aşa cum a fost formulat în primele opt secole şi se păstrează până astăzi în Biserica Ortodoxă.
Argumentul că această vizită va ajuta la soluţionarea problemei cipriote ne provoacă doar durere şi o mare nelinişte. Conducătorii să fie atenţi să nu intervină în temele credinţei ortodoxe şi să facă presiuni cu avarii, pentru presupuse interese naţionale, deoarece singurul lucru pe care îl vor reuşi este părăsirea de către dumnezeiescul Har cu urmări exact inverse decât cele urmărite. „Nu vă nădăjduiţi în căpetenii, în fiii oamenilor, în care nu este mântuire” (Psalmul 145, 3), precizează semnificativ Scriptura. De fiecare dată când ortodocşii s-au rugat stăruitor de papistaşi, amestecând temele credinţei cu politica, pentru a primi un presupus ajutor şi o presupusă protecţie de la papa, a rezultat ceva contrar. Cei care întreţin iluzia şi cultivă în poporul credincios ideea că prin asocierea cu ereticii se vor rezolva problemele sociale sau etnice contemporane şi că prin criterii lumeşti se va reuşi mult-dorita unitate dintre ortodocşi şi alţi membri ai altor confesiuni, să aibă în vedere că papa consideră aşa-zisa unitate cu Biserica Ortodoxă ca instaurarea instituţiei papale în Orient şi supunerea tuturor ortodocşilor, care se vor supune de acum jurisdicţiei lui pastorale ca uniţi (greco-catolici). Istoria ne învaţă că papa niciodată nu a recurs la ajutor şi asistenţă pentru ortodocşi.
Împărtăşim neliniştea pentru viitorul învăluitei noastre insule, dar cugetăm smerit că îndreptarea Ciprului nu va veni prin încurajarea sincretismului religios contemporan, ci prin ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, după cum de atâtea ori s-a observat în istorie.
Interesul imediat al papei este acceptarea sa ca lider religios mondial al tuturor creştinilor şi, mai departe, recunoaşterea lui ca lider al tuturor religiilor. Invocarea cuvântului Domnului „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), pentru a justifica deschiderile ecumeniste nu are nicio bază teologică, dacă nu se întemeiază „pe unitatea de credinţă şi pe împărtăşirea Sfântului Duh”, pentru că desconsideră condiţiile pe care le-a aşezat Hristos: „după cum Noi una suntem” (Ioan 17, 22). Biserica Ortodoxă niciodată nu a încetat să se roage Atotînduratului Dumnezeu “pentru unirea tuturor”. Trezvia minţii curăţite şi rugăciunea neîncetată sunt cele care atrag harul Preasfântului Duh şi ajută la împărtăşirea harului necreat al lui Dumnezeu şi nu tehnicile de comunicare şi relaţiile publice. Fie ca Domnul să ne lumineze pe toţi, ca „drept să îndreptăm cuvântul adevărului Său”.
(traducere din elină: M.L., sursa:
Papa, profitând de ocazia vizitei, a căutat să evidenţieze cel de-al doilea statut al său, de lider religios al romano-catolicilor. De aceea, a căutat şi şi-a asigurat în ascuns şi pe ocolite, prin serviciile sale diplomatice, aşa după cum s-a dovedit mai pe urmă, acordarea autorizaţiei, asupra căreia doar recent am fost informaţi, fără să fim întrebaţi de mai înainte dacă suntem de acord. Am fost doar auditoriu al hotărârii respective, cu care desigur nu am fost de acord, însă deja era în zadar, deoarece toate fuseseră deja săvârşite şi de mai înainte stabilite, fără ca noi să ştim. Singurul lucru pe care smerenia noastră l-a acceptat, a fost trimitrea unei circulare, a unei enciclice către pleroma numită cu numele lui Hristos, pentru a preîntâmpina orice sminteală şi tulburare în conştiinţele credincioşilor cu serioase consecinţe şi reacţii imprevizibile. Este trist că susţinătorii ecumenismului se comportă cu complimente şi curtoazii diplomatice faţă de eretici până în punctul în care se roagă împreună cu ei, în pofida interdicţiei clare a sfintelor canoane şi în acelaşi moment înfruntă împotrivirile mădularelor credincioase, membrilor fideli ai Bisericii, care se neliniştesc pentru netemeinicia dialogurilor teologice şi se smintesc văzând pe clericii ortodocşi rugându-se împreună cu diferiţi eretici, cu ironie şi mult dispreţ faţă de ei, ca şi cum ar fi duşmani ai Bisericii.
De aceea, am fost de acord cu hotărârea de a se trimite enciclica respectivă către pleroma hristonimică, în care s-ar fi menţionat că vizita papei a avut loc la invitaţia preşedintelui statului şi că pe perioada acestei vizite nu va avea loc un dialog teologic şi în acelaşi timp s-ar fi arătat rătăcirile romano-catolicilor şi menţinerea uniaţiei. Din nefericire însă, mai pe urmă, ne-am încredinţat, citind textul alcătuit, care, de subliniat!, ne-a fost trimis după şase zile, după ce a avut loc Sinodul, conţinutul lui necorespunzând tezelor pe care le-am exprimat în Sinod, când ne-am dat consimţământul nostru pentru emiterea enciclicei.
Romano-catolicii se dovedesc pentru încă odată excelenţi diplomaţi. Aşa după cum se vede din presa zilnică, au alcătuit programul papei în aşa manieră, încât prin întrunirile cultice, în mod special cea care va avea loc în stadionul închis din Levkosia, unde vor exista clerici romano-catolici din Orientul Mijlociu, va induce confuzie evlavioşilor credincioşi ortodocşi din Cipru, care nu sunt în stare să-i deosebească pe uniţi. Văzându-i pe aceştia participând la ceremonie îmbrăcaţi în veşminte ortodoxe, e sigur că vor fi induşi în eroare şi se vor sminti, percepându-i pe aceştia ca clerici ortodocşi. Nu este exclus însă şi ca multe agenţii de ştiri străine, induse în eroare de aspectul exterior al uniţilor, să redea că este vorba despre o rugăciune în comun “a tuturor Bisericilor Ortodoxe Orientale”. Este evidentă încercarea Vaticanului de a exploata prilejul şi de a-l prezenta pe papa ca lider al creştinismului şi al întregii lumi.
Cu astfel de manifestări, după smerita noastră opinie, ereticii papistaşi nu sunt ajutaţi să-şi conştientizeze rătăcirea, ci sunt încurajaţi să-şi conserve inflexibilitatea şi să rămână neclintiţi în ereziile lor (kakodoxii), provocând simţămintele religioase ale ortodocşilor. Aşadar, persistenţa în acrivia dogmei ortodoxe nu trebuie să fie răstălmăcită ca fanatism sau intoleranţă. Măcar de şi-ar da seama ereticii papistaşi de greşelile lor, să respingă rătăcirile lor, să se întoarcă la Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi să primească neîmpărţitul adevăr predat de Apostoli, aşa cum a fost formulat în primele opt secole şi se păstrează până astăzi în Biserica Ortodoxă.
Argumentul că această vizită va ajuta la soluţionarea problemei cipriote ne provoacă doar durere şi o mare nelinişte. Conducătorii să fie atenţi să nu intervină în temele credinţei ortodoxe şi să facă presiuni cu avarii, pentru presupuse interese naţionale, deoarece singurul lucru pe care îl vor reuşi este părăsirea de către dumnezeiescul Har cu urmări exact inverse decât cele urmărite. „Nu vă nădăjduiţi în căpetenii, în fiii oamenilor, în care nu este mântuire” (Psalmul 145, 3), precizează semnificativ Scriptura. De fiecare dată când ortodocşii s-au rugat stăruitor de papistaşi, amestecând temele credinţei cu politica, pentru a primi un presupus ajutor şi o presupusă protecţie de la papa, a rezultat ceva contrar. Cei care întreţin iluzia şi cultivă în poporul credincios ideea că prin asocierea cu ereticii se vor rezolva problemele sociale sau etnice contemporane şi că prin criterii lumeşti se va reuşi mult-dorita unitate dintre ortodocşi şi alţi membri ai altor confesiuni, să aibă în vedere că papa consideră aşa-zisa unitate cu Biserica Ortodoxă ca instaurarea instituţiei papale în Orient şi supunerea tuturor ortodocşilor, care se vor supune de acum jurisdicţiei lui pastorale ca uniţi (greco-catolici). Istoria ne învaţă că papa niciodată nu a recurs la ajutor şi asistenţă pentru ortodocşi.
Împărtăşim neliniştea pentru viitorul învăluitei noastre insule, dar cugetăm smerit că îndreptarea Ciprului nu va veni prin încurajarea sincretismului religios contemporan, ci prin ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, după cum de atâtea ori s-a observat în istorie.
Interesul imediat al papei este acceptarea sa ca lider religios mondial al tuturor creştinilor şi, mai departe, recunoaşterea lui ca lider al tuturor religiilor. Invocarea cuvântului Domnului „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), pentru a justifica deschiderile ecumeniste nu are nicio bază teologică, dacă nu se întemeiază „pe unitatea de credinţă şi pe împărtăşirea Sfântului Duh”, pentru că desconsideră condiţiile pe care le-a aşezat Hristos: „după cum Noi una suntem” (Ioan 17, 22). Biserica Ortodoxă niciodată nu a încetat să se roage Atotînduratului Dumnezeu “pentru unirea tuturor”. Trezvia minţii curăţite şi rugăciunea neîncetată sunt cele care atrag harul Preasfântului Duh şi ajută la împărtăşirea harului necreat al lui Dumnezeu şi nu tehnicile de comunicare şi relaţiile publice. Fie ca Domnul să ne lumineze pe toţi, ca „drept să îndreptăm cuvântul adevărului Său”.
(traducere din elină: M.L., sursa:
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου
Για να σχολιάσετε (με ευπρέπεια) πρέπει να συνδεθείτε με τον λογαριασμό google ή wordpress που διαθέτετε. Αν δεν διαθέτετε πρέπει να δημιουργήσετε έναν λογαριασμό στο @gmail ή στο @wordpress. Μπορείτε βεβαίως πάντα να στέλνετε e-mail στο anavaseis@gmail.com
Ευχαριστούμε.